Novanc și Savenco negociază rezilierea contractelor cu Pandurii

Novanc și Savenco negociază rezilierea contractelor cu Pandurii
  • Publicat:
  • Actualizat:

Cinci dintre jucătorii echipei de handbal masculin Energia
Pandurii Târgu Jiu se află în negocieri cu gruparea gorjeană pentru
rezilierea contractelor, printre aceștia afllându-se și Marius
Novanc și Dan Savenco a declarat președintele clubului, Gore
Popescu.

Cei cinci jucători care negociază rezilierea contractelor sunt
sârbii Ante Kukrika, Nikola Stajcevski și Milan Vukas precum și cei
doi jucători aduși de Vasile Stângă de la Steaua, Marius Novanc și
Dan Savenco.

Sunt unii jucători care vor să plece, asta este
situația, în fiecare întrerupere a campionatului s-a întâmplat așa
ceva la noi la echipă. Unii pleacă singuri și alții renunțăm noi la
ei”
, a spus Gore Popescu.

Oficialul grupării gorjene a explicat situația fiecărui jucător
care și-a reziliat contractul cu Pandurii. „Vukas vrea să
plece el singur, nu se mai simte bine aici, dar cu Kukrica au fost
discuții pentru că jocul lui a nemulțumit în tur și am spus că vrem
să renunțăm, la fel și cu Stojcevski. Așa am decis dar vom vedea ce
va fi, mai discutăm cu jucătorii pentru că nu le putem impune noi
așa orice, trebuie să ajungem la un acord. Mai sunt cei doi
jucători de la națională, Savenco și Novanc care vor ei să plece și
au cerut rezilierea contractelor. Am discutat cu ei, și-au
manifestat dorința să plece dar vom mai discuta cu ei”
, a
completat Popescu.

De asemenea, Popescu a anunțat că jucătorilor rămași la Energia
li se vor reduce contractele. „La jucătorii care mai rămân
se vor evalua contractele cât se poate de corect. Am avut discuții
cu jucătorii și majoritatea a acceptat o reducere. Se va discuta cu
fiecare în parte. Am discutat și cu noul antrenor Liviu Andrieș
despre jucătorii care vor pleca. Rămâne să pregătească lotul care
rămâne aici și mai discutăm cu alți jucători”,
a subliniat
Popescu, citat de

MEDIAFAX.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Ce salariu lunar trebuie să câștigi în România, în 2024, pentru a nu fi „fraier”. Calculul făcut de un celebru economist
Ce salariu lunar trebuie să câștigi în România, în 2024, pentru a nu fi „fraier”. Calculul făcut de un celebru…
Anunțul făcut despre Radu Drăgușin imediat după prestația din meciul cu Manchester City + Nota primită în presa din Anglia
Anunțul făcut despre Radu Drăgușin imediat după prestația din meciul cu Manchester City + Nota primită în presa din Anglia
Mama lui Salman Khan rupe tăcerea despre Iulia Vântur! Ce relație există, de fapt, între româncă și actorul de la Bollywood. Acum e clar
Mama lui Salman Khan rupe tăcerea despre Iulia Vântur! Ce relație există, de fapt, între româncă și actorul de la…
Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana
Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana
Dieta-MINUNE a Ancăi Serea! Ce mănâncă zilnic „mama eroină”, pentru a arăta impecabil după ce a născut 6 copii
Dieta-MINUNE a Ancăi Serea! Ce mănâncă zilnic „mama eroină”, pentru a arăta impecabil după ce a născut 6 copii
Este BOMBA momentului în showbiz. Anamaria Prodan a făcut anunţul oficial
Este BOMBA momentului în showbiz. Anamaria Prodan a făcut anunţul oficial
BANCUL ZILEI. Bulă: - Moșule, când e mai bine să mă însor, mai devreme sau mai târziu?
BANCUL ZILEI. Bulă: - Moșule, când e mai bine să mă însor, mai devreme sau mai târziu?
Crima din Crângaşi a fost filmată. Imagini cu momentul în care un bărbat este ucis în bătaie de doi tineri, ziua, în mijlocul străzii
Crima din Crângaşi a fost filmată. Imagini cu momentul în care un bărbat este ucis în bătaie de doi tineri,…
Descoperire ULUITOARE la piramidele din Giza! Are formă de L și mai multe...
Descoperire ULUITOARE la piramidele din Giza! Are formă de L și mai multe...
Mihai Neşu, dezvăluiri dureroase la 13 ani după divorţ. Marele regret de după destrămarea căsniciei: Sper ca Maria să mă ierte!
Mihai Neşu, dezvăluiri dureroase la 13 ani după divorţ. Marele regret de după destrămarea căsniciei: Sper ca Maria să mă…
Mărturia revoltătoare a șoferului începător din Timișoara, care a condus-o pe Moni spre moarte la doar 17 ani: „Nu aveam viteză, aveam 115-120 km/h maxim”
Mărturia revoltătoare a șoferului începător din Timișoara, care a condus-o pe Moni spre moarte la doar 17 ani: „Nu aveam…
Acordul de PACE dintre Ucraina și Rusia. S-a aflat ACUM
Acordul de PACE dintre Ucraina și Rusia. S-a aflat ACUM
"Fata mea putrezește în mormânt, el..." - Mărturiile șocante ale mamei Monicăi, fata moartă în accidentul din Timiș
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Trei semne că discuți cu un robot escroc AI
Trei semne că discuți cu un robot escroc AI
Cadoul ucigaș pe care părinții insistă să-l ofere copiilor lor: „Unii fac eforturi peste limite pentru a îndeplini această dorință”
Cadoul ucigaș pe care părinții insistă să-l ofere copiilor lor: „Unii fac eforturi peste limite pentru a îndeplini această dorință”
Adrian Sârbu: Românii nu vor un lider al Europei pentru că văd ce se întâmplă la Bruxelles, o comicărie în care şefii nu sunt aleşi direct
Adrian Sârbu: Românii nu vor un lider al Europei pentru că văd ce se întâmplă la Bruxelles, o comicărie în…
Când este permisa traversarea deși nu exista trecere de pietoni?
Când este permisa traversarea deși nu exista trecere de pietoni?
Cristina Cioran are un nou iubit, după despărțirea de tatăl fiicei ei. Ce planuri are cu noul bărbat din viața ei
Cristina Cioran are un nou iubit, după despărțirea de tatăl fiicei ei. Ce planuri are cu noul bărbat din viața…
×